Ce citim de Crăciun?

 

Vreau să fiu copil!

Aşa că, de Crăciunul acesta îmi rezerv dreptul  de a fi  copil şi semnez  cu mea culpa “ Moşule iar nu       ţi-am scris !”

Lumea lui a fost odată s-a transformat  în  lumea poveştilor cu tâlc. Majoritatea poveştilor  sunt  inspirate din viaţă.

O lume în care binele şi răul se confruntă, iar copilul din noi savurează cu plăcere, autorii acestor poveşti, fie se inspiră din propria  lor existenţă fie …

Evadarea în lumea poveştilor e ca un refugiu pe o insulă pustie, iar acolo în lumea poveştilor există un bine, care va zâmbi mereu la final.

 Mă întreb dacă autorii lor devin copii când transpun imaginile acelea în cuvinte şi poze.

Ne place să le cititm, ne place să le auzim suntem de acord cu morala, când e vorba de poveştile cu tâlc .

Aceste poveşti, sunt de frumoase, unele dintre ele sau au câte o notă critică.

Amintiri din copilarie ….

Micul prinț….

Fratii Grimm…

Nu am nici o idee, dar tematica poate să fie alta decât Craciunul!

Nicoleta Cristea

decembrie 2014

Sensul vieții

Un profesor îsi termina cursul si apoi rosti cuvintele obisnuite:
– Aveti nelamuriri? Un student zise:
– Domnule profesor, care este sensul vietii?

…Unul dintre cei din sala, care era pe punctul de a pleca, începu sa râda. Profesorul îl privi îndelung pe student, cercetând parca daca era o întrebare serioasa. Întelese ca da.
– Am sa va raspund.

…Scose din buzunarul de la pantaloni portofelul si din el o oglinjoara rotunda, nu mai mare decât o moneda. Zise apoi:
– Eram copil pe timpul razboiului. Într-o zi, am gasit pe strada o oglinda facuta tandari. Am pastrat ciobul cel mai mare. Acesta este. Am început sa ma joc cu el si am fost încântat sa vad cum puteam cu ajutorul lui sa îndrept reflexul luminii în cele mai întunecoase unghere unde soarele nu ajunge niciodata: gauri adânci, crapaturi, ascunzisuri. Am pastrat oglinjoara. Devenind barbat, am înteles ca acesta nu era un simplu joc de copil, ci o prefigurare a ceea ce as fi putut face în întreaga mea viata. Eu însumi sunt o frântura dintr-o oglinda pe care înca nu am vazut-o întreaga. Prin ceea ce am însa, pot aduce lumina – adevar, întelegere, cunoastere, bunatate, blândete – în ascunzatorile din inimile oamenilor si sa schimb ceva în unii. Poate ca si altii vor face fel daca vor vedea aceasta.
Dupa mine, în aceasta consta sensul vietii.

care-este-sensul-vietii

(Bruno Ferrero)

Povestea unui samurai

Un samurai, cunoscut pentru nobletea si cinstea sa, a mers odata la un vestit calugar Zen pentru a-i cere sfatul.
In momentul in care a intrat in templu si l-a zarit pe maestrul Zen cufundat in rugaciune, s-a simtit mult mai prejos decat acesta; in ciuda faptului ca luptase toata viata pentru pace si dreptate, el nu ajunsese nici pe aproape la starea de gratie atinsa de barbatul din fata lui.

– De ce simt din toata fiinta mea ca sunt inferior?, l-a intrebat el pe calugarul care tocmai isi terminase rugaciunea.

– Am infruntat de nenumarate ori moartea, le-am luat apararea celor slabi si nu exista nimic in viata mea de care m-as putea rusina. Cu toate acestea, atunci cand te-am zarit meditand, am simtit ca viata mea este marunta si lipsita de importanta.

– Asteapta, i-a spus calugarul. Dupa ce voi termina cu toti cei care au venit astazi sa ma vada, iti voi raspunde.
Samuraiul si-a petrecut intreaga zi sezand in gradina templului, privind la oamenii insetati de o povata, care intrau si ieseau din cladire. Calugarul ii primea pe toti cu aceeasi rabdare si cu un neschimbat zambet al iluminarii intiparit pe fata.
In cele din urma, rabdarea samurauiului a inceput sa cedeze, intrucat el era nascut sa actioneze si nu sa astepte. La caderea noptii, atunci cand toata lumea plecase, samuraiul a intrebat:

– Acum poti sa imi dai sfat si invatatura?
Maestrul l-a invitat printr-un gest in camera sa. Luna plina stralucea in ceruri, iar intreaga atmosfera din jur emana profunzime si liniste.

– Ai vazut cat de frumoasa este luna? a murmurat calugarul. Ea va traversa intreaga bolta cereasca, iar maine soarele isi va trimite din nou razele asupra nostra. Lumina soarelui este insa mai stralucitoare decat cea a lunii, si scoate in evidenta toate detaliile lumii care ne inconjoara: copacii, muntii, norii. Am contemplat luna vreme de doi ani si nu am auzit-o niciodata spunand:

– De ce nu straluceasc la fel de tare precum soarele? Oare pentru ca sunt inferioara?

– Desigur ca nu, a raspuns samuraiul. Luna si soarele sunt lucruri diferite si fiecare are propria-i frumusete. Nu ai cum sa le compari.

– Asadar, stii raspunsul. Noi doi suntem tipuri diferiti de oameni, fiecare din noi lupta in felul sau pentru credinta lui si face astfel posibil ca lumea sa fie mai buna; restul nu este decat aparenta.

Autor necunoscut

Povestea bătrânului copac

 

Odată, pe câmp, era un copac. Frunzele îi creșteau în fiecare primăvară, cu putere, pe ramurile înalte. Rădăcinile lui erau adânc înfipte în pământ. era cel mai falnic copac de pe câmpie…!

Într-o primăvara ca aceea prin care trecem, vremelnici, au poposit păsările pe ramurile lui. Și-au construit cuiburi, au clocit ouăle, și-au crescut puișorii, i-au învățat să zboare, în brațele copacului…iar copacul era fericit că poate să fie folositor și în acest fel, și nu se simțea deloc singur! Așa treceau zilele copacului: trezit de ciripitul păsărelelor și legănat de stele și de lună.

Cu cât creștea, cu atât umbra lui era mai odihnitoare, iar oamenii îi erau recunoscători. Ce copac binecuvântat! spuneau, de fiecare dată când poposeau, osteniți, să se adăpostească de arșița soarelui sub umbra copacului fălos. Iar copacul încuviința, scuturându-ți mulțumit crengile.
copac
Timpul trecea. peste oameni, viețuitoare și copaci. Într-o bună zi, copacul nostru s-a îmbolnăvit. Frunzele au început să-i cadă, trupul să i se clatine, și dintr-un copac măreț și falnic a rămas un trunchi obosit, firav. Bătut de vânt, de furtunile vieții, înghețat, copacul nostru rămase pustiit: păsările nu mai veneau, oamenii îl ocoleau…Copacul simțea că i se scurge, de deznădejde si singurătate, și ultimul strop de sevă.
Doamne, de ce mi-e așa de greu? Tocmai acum, când am mai multă nevoie ca oricând de prieteni, m-ai lăsat singur…! Doboară-mă, Doamne, decât să îndur umilința și singurătatea…iar lacrimile i se rostogoleau pe trunchi.
Copacul nostru rămase tot singur, din ce în ce mai firav. În fiecare noapte plângea. Dar nimeni nu era acolo să-i audă durerea și să i-o aline. Crengile i se uscau, iar dimineața, rămurelele mai firave, cădeau la prima adiere a vântului…
Într-o dimineață, când era deznădăjduit, nu mai spera și nu mai aștepta nimic, i se păru că aude ceva chiar în ramurile sale. Ciuli cu atenție cele câteva frunze rătăcite, rămase pe ramurile goale. Nu, nu i se părea…era chiar ciripit de pasarele! Cirip, cirip! Nu-i venea să creadă: un puișor…încă unul! Dumnezeu mi-a ascultat ruga, își spuse copacul, epuizat de așteptare și de bucurie. A doua și a treia zi apărură și mai multe păsărele. Copacul bătrân, uscat, simțea că își recapătă forțele, cu fiecare ciripit de pasare poposită pe ramurile lui. Zilele lui se luminară, încetul cu încetul. Lacrimi de recunoștință rostogolite pe trunchi îl făcură să se uite în jos. Și nu mică fu mirarea copacului: lângă rădăcinile lui apăruse o mlădiță. verde, viguroasă și încrezătoare, care îi zâmbea! De fericire, copacul simți că i se clatină trunchiul, iar seva îi năvăli cu putere în piept!

Dumnezeu mi-a ascultat rugămintea, își spuse el, cu recunoștință. Hrănită de lacrimile bătrânului copac, mlădița a crescut voioasă, continuând minunata lucrare a naturii.
Ia aminte la povestea bătrânului copac: când îți va fi mai greu, nu dispera!
Și nu uita să practici zilnic cate un exercițiu de recunoștință. Mergi în parc sau în pădure și îmbrățișează un copac.

Alege un copac bătrân, cu trunchiul gros. Nu te sfii să-l cuprinzi cu brațele și să-ți lipești corpul de trunchi. Inspiră adânc și trimite către copac un gând de iubire și recunoștință. Odată cu expirul tău, copacul va prelua și va recicla toate tristețile și grijile tale.

Le va trimite prin ramuri, în univers și va primi, pentru tine, energie, lumină și iubire.


(Adaptare după Old Tree Story – autor necunoscut)

Era Incocenței umane

”A fost odată ca niciodată o pădure în care ziua cântau păsările, iar noaptea insectele. Copacii erau plini de flori şi toate creaturile pădurii zburdau, savurându-şi libertatea.

Toţi cei care intrau în această pădure erau conduşi la Singurătate, care era căminul lui Dumnezeu, cel care locuieşte în tăcerea şi în frumuseţea Naturii.

A venit apoi Era Inconştienţei, iar oamenii şi-au construit clădiri înalte de sute de metri, distrugând apele, pădurile şi munţii într-o singură lună. Templele erau construite din lemnul pădurilor şi din pietrele care susţineau solul acestora. Turle şi minarete se ridicau falnice spre cer, iar aerul s-a umplut de sunetele clopotelor, de imnuri de slavă şi rugăciuni.

Dar Dumnezeu s-a trezit fără casă…
Dumnezeu ascunde lucrurile punându-le în faţa ochilor noştri.
Stai! Ascultă ciripitul păsărilor,
Şuierul vântului prin copaci,
Sunetul valurilor oceanului
Priveşte copacii, o frunză care cade, o floare
Ca şi cum le-ai vedea pentru prima dată.

Ai putea stabili astfel, subit,
Contactul cu Realitatea,
Cu acel Paradis
Din care am căzut cu toţii!”

Autor necunoscut natura

I-am scriu mării o scrisoare

 

(fragment )

 

…..

 13658955_1154140184607123_3642213775591937173_nÎmi place să-ți ascult valurile și să imi imaginez că mă auzi, că îmi iei grijile și le arunci departe, să dispară, să se stingă și să piară!

In fiecare an mi-e dor de tine, în fiecare an vin la tine.

Acum aș vrea să-mi iei  grijile și să le duci departe, la Polul Nord, la Polul Sud, le duci și le lași acolo.

 Îmi place să văd seara cum te salută luna. .

……

…..

 Îți dau pentru o secundă sufletul meu, să-l lași să se limpezească , să înoate cu un delfin,să alerge pe lângă o sirenă, să zburde pe un colț de  stâncă,

să se bucure de răsărit și de apus.

să mi-l dai înapoi curat și fără lacrimi.

să fie vesel și cuminte!

………..

iulie 2016

Nicoleta Cristea

Noi doi: Eu și Timpul (3)

partea III

Azi TIMPUL s-a oprit din nou la ușa mea. Mă privește! E obosit! E trist!
Trebuie să ne dăm niște răspunsuri! Eu am întrebări, el are întrebări, dar cine are răspunsurile ??????!
Mă uit la el, Azi mă ceartă ! îmi zic în gând . Aș vrea să îi cer o secundă, o clipă, un minut, niște ani … înapoi.
Să repar vise,
Să repar clipe,
Să șterg cuvinte,
Să îndrept minute!
Aș vrea să îi cer timp înapoi!
Parcă îmi citește gândurile se uită la mine și-mi spune :”Nu pot! Alege din  greșelile tale doar trei, dacă o ghicești pe cea mai grea ești … OK! ”
Cred că Timpul se va opri la mine de fiecare dată când voi avea nevoie de el.
Ar trebuie să mă trezesc, pentru că: ”ce n-ai onorat la timp,  onorat rămâne !”
Timpul, nu-ți dă nimic înapoi, el nu ucide, doar noi ucidem  și… ne ucidem.
Timpul, nu dă nimic înapoi, doar repetă!
Timpul ,nu  ucide, nici gânduri, nici iubiri, nici vise!
Noi le ucidem!
Azi mi-e dor de mine, cea de ieri!
Poate asta a vrut timpul să-mi spună!
Pleacă iar!
Oare când se va mai întoarce!?
03.07.2016
Nicoleta Cristea xpt2qw

Oamenii călători!

Oamenii, îți oferă  ceea ce au, niciodată mai mult sau mai puțin!

Emoții, sentimente, trăiri!

La fel se întâmplă și cu  emotiile .

 

Tăcerile, sunt răspunsuri, trebuie să le respecți!

Temerile, sunt incertitudini, trebuie să le alungi din suflet!

Iubirea, e răspunsul pentru orice zâmbet, trebuie să îți lumineze chipul !

Tristețea, îți încruntă privirea, trebuie ștersă de pe chip !

Veselia e zâmbetul, care trebuie să îți lumineze chipul !

Surpriza, e emoția cea mai plăcută, pe care ne-o dorim mereu!

Oamenii, sunt uneori precum niște castele de nisip, fragili, dacă bate un  vant mai puternic pot pleca!

Depinde ce ai construit cu ei, că nu toate vânturile spulberă…inimi!541765_369862636444026_1929426219_n1   Nicoleta Cristea

10.06.2016

2016 – La mulți ani !

Dragă 2015,
            Peste câteva ore ai să pleci, o să îmi iau la revedere de la tine , așa cum o fac în fiecare an.
            Nu mi-a fost nici, cald nici frig, nu mi-a fost greu, nici rău.
            Peste puțin timp ai să devii o amintire! Amintirea e singurul lucru, care rezistă în fața nemiloasă și uneori dură a timpului.
 Minutele, aleargă fără stare,
Secundele, țipă grăbite, încep să se scurgă,
Doar Clipa, nu vrea să numai doară.
 Ai fost un ieri!
Ai fost un azi!
Ai trecut repede!
Peste o clipă nu-mi va  rămane decât să îi zic bun venit fratelui tău 2016.
 Mă uit  la el -2016 -, e  și aproape, e și departe, parcă ar fi un copil ce abia învață să meargă,Va intra spășit prin ușa ce Timpul i-o va deschide curând.
Primii pașii, vor fi greoi nesiguri, va învăța să alerge ușor, ușor pașii lui nu vor mai fi grei.
Privind prin oglinda timpului, poate va învăța de la fratele lui 2015, care l-a alungat grăbit pe 2014…
Timpul , deschide cartea anilor trecuți, și …
Oare câte lecții are de învățat 2016 ?
2015 zâmbește !
Nu vreau să-ți spun La revedere!, dar nici Adio! Vei rămîne acolo într-o bucată de suflet. Te voi păstra AșA cu bune cu rele …
2016
Țin minte dragă 2015, că l-a început când erai abia mijit prin timp, îmi doream un singur lucru pentru anul care vine  oameni cu suflet curat, deși în momentul în care am rostit acest gând nu îmi imaginam că …
 
Pentru 2016 îmi doresc același lucru!
Oameni cu suflet curat!
2015 a fost drăguț!
Poate uneori mi-a zâmbit!
Poate uneori  m-a certat!
Poate uneori … !
Ce-aș mai vrea ?
Simplu : 2016 să fie la fel de drăguț cu mine și cei dragi mie.
La mulţi ani 2016 !
30.12.2015
Nicoleta Cristea

Patru lucruri

253328_324432164353022_204992729_n

Ar trebui să ne fie teamă de 4 lucruri pe care nu le mai putem recupera:

Piatra…după ce a fost  aruncată.

Cuvântul…după ce e spus.

Timpul…după trecerea lui.

Ocazia… după ce ai pierdut-o.

Niciodată nu știm ce ne rezervă ziua de mâine.

 

Ar trebui să ne fie frică, doar că unora dintre noi nu le frică de nimic.

Ce  faci cu piatra după ce a fost aruncată?

Ce faci cu cuvântul după ce l-ai rostit ?

Rămâne acolo! In sufletul celui care l-a primit!

 

Sursa foto.

Mireasă în familia Borgia, Jean Plaidy

 
Se numeşte cantarella : un praf otrăvitor atât de mortal încât o simplă picătură este suficientă pentru a omorî un om, pentru a îl doborî în doar câteva zile. Efectele sunt înspăimântătoare: o durere de cap ca o menghină, privirea devine înceţoşată, iar trupul se zvârcoleşte de febră. Intestinele elimină un flux de sânge şi sunt cuprinse de crampe, într-o agonie ce face victima să urle.

Blestem ziua în care am auzit pentru prima dată numele de Borgia. Mă rog pentru ziua în care o să aud cum se trag clopotele la moartea bătrânului Papă. Dar poate există libertate. În acest moment ridic sticluţa în lumina soarelui roman, care pătrunde în apartamentul somptuos ce mi-a fost oferit. Recipientul este din sticlă veneţiană, de culoarea smaraldului. Străluceşte ca un juvaier. Praful pe care îl conţine este de un gri-albăstrui, pal şi opac.

Cantarella, şoptesc. Dulce, dulce cantarella, salvează-mă

Am descoperit aceasta carte pe net întâmplător pe sitte-ul : www.101buks.ru
Prima  carte, care am citit-o despre această familie se numea : Sânge şi splendoare, scrisă de Sarah Dunant  .
Sancha de Aragon o prințesă … o viaţă de familie fericită, lângă fratele ei Alfonso, îl iubea nespus, copilării şi curiozităţi morbide, jocuri, inocenţă.   Pe vremea aceea copilăria, se pare că se sfărşea repede, la vârstă 17 ani se mărită cu Joffre Borgia şi devine  soţia celui mai mic copil al Papei .
Lucreția de Aragon o privește ca pe o intrusă. Papa, își iubea copii  nespun în special, pe Lucreția peste măsură… şi Cezare Borgia…Sancha  descoperă secretele ce se învârt în jurul familiei de Borgia şi le ţine doar pentru ea. In urma unui  conflict (istoria vorbeşte de incest…) cu Papa … Lucreția de Aragon se retrage la mânăstire.Cumnata ei, care între timp îi devine prietenă, o vizitează  fură cantarella ( otrava ) o ascunde, uită, ea un timp …
Până într-o zi, când o   va folosi. Lucreția se căsătoreşte cu Alfonso de Aragon şi între cei  trei se formează o prietenie frumoasă. Doar … că,  Lucreția,  își trădează soțul şi Alfonso este omorât de Cezare de Borgia.
Sancha,  foloseşte otrava  şi îl omoară pe papă,astfel este eliberată  de teroarea Borgia.
Cezare, îi oferă  Sanchai, -poate pentru aş spăla păcatele criminale şi teroarea care o isca prin Roma acelor timpuri de demult, –  pe Rodrigo Borgia fiul fratelui ei Alfonso. Inchisă intr-un castel, de papa si Cezare, Lucreţia înnebuneşte de durere şi se simte pierdută, doar nepotul ei îi alină, durerea.
Se pare că nu a avut copii, dar a avut sufletul de a creşte alţii…
Așa se stinge o parte de istorie .Nu se știe când a murit,dar wikipedia afirmă că în 1506.
Mi-a plăcut cartea ca experiență istorică, deşi eu şi istoria nu prea am fost prietene, ne-am împrietenit mai târziu.
Cartea merită citită. Este un pic,  mai puţin dură, decât alte cărţi care vorbesc de Borgia şi Aragon. Sancha este prezentată ca o persoană bună şi blandă, care era ataşată de familia de provenientă, copil fiind o feţită năzdrăvană, care scormoneşte, secretele bunicului. Martora din umbra a unor situaţii greu de suportat ca om.
Relaţia ei, cu Lucreţia pare să  fi fost una frumoasă, dar dureroasă spre sfârşitul cărţii, dragostea care i-a purtat-o lui Cezare, a … fost greşeala ei.
Aici este prezentată frumos şi blând, în alte cărţi însă este criticată. O prințesă nefericită!???
Probabil! Sursele istorice, pentru astfel de cărţi sunt aceleaşi, dar fiecare scriitor priveşte evenimentele din perspectivă proprie, cititorul din punctul meu de vedere, trebuie să se mulţumească cu  un firicel de istorie şi atât.
Sursa de cărți pentru kindle şi tableta aici …
Sursa foto:  Wikipedia
Nicoleta Cristea
02.04.2017

Ce îşi doreşte femeia?

              Un împărat a prins un tânăr supus care vâna pe domeniul lui. L-a aruncat în temniță și i-a spus că-l va elibera dacă va răspunde la întrebarea: Ce vrea de fapt femeia?
              Tânărul și-a chemat și a întrebat mama, soră, verișoara, vecina, dar nici una n-a putut să dea un răspuns corect. În fine a chemat și o vrăjitoare bătrână și urâtă. Aceasta i-a promis că-i spune răspunsul corect cu condiția ca după ce va fi eliberat să o ia de soție. Neavând altă soluție tânărul a acceptat.
              Răspunsul dezvăluit de vrăjitoare a fost:
– Femeia, de fapt, dorește să fie stăpâna propriei sale vieți!
               Împăratul l-a eliberat imediat. A urmat nunta și noaptea nunții. Însă nu mică i-a fost mirarea când în pat a găsit o fată tânără și deosebit de frumoasă care i-a spus:
– Pentru că te-ai ținut de cuvânt jumătate de zi voi fi bătrână și urâtă iar cealaltă jumătate voi fi ca acum. Urmează ca tu să alegi în care jumătate de zi să fiu tânără și în care să fiu bătrână.
             Tânărul căzu pe gânduri: să radă toți de el văzându-l cu o bătrână și urâtă iar noaptea să petreacă cele mai plăcute clipe alături de o tânără fermecătoare sau să se plimbe pe ziua cu cea mai frumoasă fată printre oameni iar noaptea…
               În cele din urmă tânărul i-a spus să aleagă ea cum crede că e mai bine. Imediat a venit și răspunsul:
– Voi fi tot timpul tânără și frumoasă pentru că am găsit bărbatul care mi-a dat libertatea de a fi stăpână pe propria viață.

Autor necunoscut.

Platon şi Socrate

Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea.

Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare. Platon l-a ascultat fără să crâcnească, şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el.
Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit: Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul.
Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.

Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este căsătoria.

Socrate i-a zis: Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta. Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos.
Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns:

Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit.
Socrate i-a spus: Aceasta este căsătoria.

Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea.
De această dată, Socrate l-a îndrumat: Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o singură dată. Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit: Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai frumoasă dintre suratele ei. Deşi am zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal.
Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea.

Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învăţătorul ce este viaţa.
Socrate i-a cerut să facă un nou drum în pădure şi să aducă de acolo cea mai frumoasă floare care îi va ieşi în cale. Platon a plecat de îndată, gata să îşi ducă la îndeplinire sarcina.

Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai făcut apariţia.
Socrate a mers şi el în pădure, să îşi caute ucenicul. În cele din urmă, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacă a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pământ chiar lângă el. Învăţătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus:

Dacă făceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.
Socrate i-a spus: Ei bine, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă.

Cu alte cuvinte:
* dragostea nu înseamnă perfecţiune;
* căsătoria nu trebuie să fie o alegere perfectă, ci să devină una;
* fericirea este o stare de spirit autocâştigată de alegerea făcută;
* viaţa este bucuria de a fi împreună.

*Autor necunoscut

Legile copiilor

Nu ma rasfata. Stiu foarte bine ca nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar te incerc totusi!
Nu-ti fie teama sa fii ferm cu mine. Eu prefer asa. Asta ma aseaza la locul meu.
Nu folosi forta cu mine. Asta ma obisnuieste cu ideea ca numai puterea conteaza. Voi raspunde mult mai bine daca sunt condus.
 Nu fi inconsecvent. Asta ma pune in incurcatura si ma face sa incerc sa scap nepedepsit, indiferent ce fac.

Nu-mi face promisiuni. S-ar putea sa nu le poti tine. Asta ma va face sa-mi pierd incredrea in tine.
Nu raspunde provocarilor mele atunci cand spun sau fac lucruri care te supara. Voi incerca sa capat si mai multe „victorii”.
 Nu te supara prea tare cand iti spun „te urasc”.Nu cred ce spun, dar vreaun sa te fac sa-ti para rau pentru ce mi-ai facut.
 Nu ma face sa ma simt mai mic decat sunt. Voi incerca sa-ti demonstrez contrariul purtandu-ma ca o „persoana importanta”.
 Nu face in locul meu nimic din ceea ce as putea as putea sa fac si singur. Asta ma face sa ma simt ca un copil si voi continua sa te folosesc in serviciul meu.
Nu-mi menaja „relele obiceiuri”, acorda-mi cat mai multa atentie. Altfel nu faci decat sa ma incurajezi sa le continui.
Nu ma corecta in public. Voi fi mult mai sensibil daca-mi vei vorbi bland intre patru ochi.
Nu incerca sa discuti comportamentul meu in febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu e foarte bun in acel moment, iar cooperarea mea e chiar si mai slaba. E mai bine sa actionezi asa cum este cazul, dar hai sa nu vorbim despre asta decat mai tarziu.

Nu incerca sa-mi tii predici. Vei fi surprins sa constati cat de bine stiu ce e bine sau rau.
Nu ma face sa simt ca greselile mele sunt pacat. Trebuie sa invat sa fac greseli fara a avea sentimentul ca nu sunt bun de nimic.
Nu ma cicali. Daca o faci, va trebui sa ma protejez prin a parea surd.
 Nu imi cere explicatii pentru comportarile mele gresite. Cateodata nici nu stiu de ce am procedat asa.
Nu ma pedepsi prea tare. Ma sperii usor si atunci spun minciuni.
 Nu uita ca-mi place sa experimentez. Invat din asta, deci te rog sa te obisnuiesti.
 Nu ma feri de consecinte. Trebuie sa invat din experienta.
Nu baga prea mult in seama indispozitiile mele. S-ar putea sa profit de faptul ca imi acorzi mai multa atentie cand sunt bolnav.
Nu ma respinge cand pun intrebari cinstite. Daca o faci, vei constata ca nu te mai intreb si imi caut informatiile in alta parte.
Nu-mi raspunde la intrebarile prostesti si lipsite de sens. Altfel, voi incerca mereu sa te agat de mine cu asemenea intrebari.
 Nu incerca niciodata sa arati ca esti perfect sau infailibil. Ma faci sa simt ca nu voi putea sa te ajung niciodata.
 Nu te teme ca petrecem prea putin timp impreuna. Ceea ce conteaza este cum il petrecem.
Nu te teme daca eu sunt speriat. Voi deveni si mai speriat. Arata-te curajos!
Nu uita ca eu nu pot creste fara o gramada de incurajari si intelegere, dar cateodata o apreciere, chiar castigata cinstit, este uitata. Mustrarea batjocoritoare nu.
Poarta-te cu mine cum te porti cu prietenii tai; atunci voi deveni si eu prietenul tau. Tine minte invat mai mult de la un model decat de la un critic.
Si, in afara de asta, te iubesc foarte mult… te rog, iubeste-ma si tu in schimb!

 

Sursa: Internet

Orele îndepărtate, Kate Morton

“E o noapte fără lună.

E o noapte fără lună când se iveşte Omul Noroaielor. Noaptea

şi-a pus o pereche de mânuşi fine…a întins un văl negru

peste întreg ţinutul: un vicleşug, o vrajă sub care totul să se cufunde

în  somn fără vise.”

Cartea este o incusiune între prezent şi trecut, mistere ce ţin să iasă la iveală şi să bulverseze viaţa personajelor. Povestea surorilor Blyth şi a  secretelor, ce stau ascunse între zidurile castelului Milderhurst, vorbesc parcă de trecut ce nu pare şi nu vrea să fie uitat.

Ţin să cred că  australianca s-a inspirat dintr-o poveste reală. R. Blyth, a  fost un  scriitor englez, iar povestea poate fi inspirate din fapte reale.

Imbinarea trecutului cu prezentul, prezentul bulversat de timp şi trecerea anilor.Misterele din trecut sperie prezentul, care caută adevăruri ce se credeau uitate.

O scrisoare din trecut , dă peste  cap viaţa lui Edie Burchil, editoare la o revistă, scoate la iveală adevăruri şi secrete, despre mama ei Meredith.

În timpul celui de al doilea război mondial, mama lui Edie este evacuate şi ajunge la castel lui Raymond Blyth, care trăieşte împreună cu cele 3 fiice ale sale: Percy, Saffy şi Juniper.

Pe coridorul castelului s-au ţesut de a lungul timpului, poveşti … iubire, prietenie, trădări, secrete…crime…greşeli. Edie porneşte în cătarea unui adevăr, care mai mult o face să   simte că se pierde în mistere greu de descifrat, fel cum a păţit şi mama ei cu 50 de ani înainte.

Singurele care cunosc adevărul sunt zidurile tăcute şi îmbătrânite de timp, Edie trebuie doar să le audă şoaptele.

Poveştile care le aude,  îi bulversesze liniştea, apoi vine şi ziua când totul se termină cum a început cu ani în urmă…cu un incediu…

Kate Morton , m-a fascinat de la prima până la ultima pagină, o face în continuare, până la ultima … carte publicată.

Titlu: Orele indepartate

Titlu original: The distant hours

Autor: Kate Morton

Anul aparitiei: 2010

Editura: http://www.humanitas.ro/

Site: https://katemorton.com/

Legea contrastelor

Hinduşii istorisesc povestea unui fermier care a găsit într-o zi un cal frumos pe proprietatea sa.
–   O, ce noroc! Spune vecinul său, bătând din palme.
–   Cine poate să vadă suficient de departe în viitor ca să spună ce e cu adevărat un noroc? Răspunde fermierul.
Într-adevăr, de îndată ce fiul fermierului încăleca pe cal, animalul îl azvârle la pământ, iar băiatul îşi rupe piciorul.
–  O, ce ghinion! Îl compătimeşte vecinul.
–  Cine poate să vadă suficient de departe în viitor ca să spună ce e cu adevărat un ghinion? Oftează fermierul, îngrijindu-şi fiul rănit.

În aceeaşi zi, mai târziu, un tiran însoţit de armata să trece în marş prin regiune, luând tot ce poftesc de la ţărani şi obligându-i pe toţi tinerii zdraveni să se înroleze. Dar pe băiatul fermierului îl lasă în pace, din cauza piciorului rupt.
A doua zi, tiranul şi toată oştirea lui sunt răpuşi într-o bătălie cumplită.
–  Ce noroc că fiul tău a fost cruţat! Declară vecinul.
Fermierul se mulţumeşte să zâmbească.

Povestea ne spune două lucruri. În primul rând, important nu e ceea ce ţi se întâmplă în viaţă, ci felul cum priveşti ceea ce ţi se întâmplă, perspectiva pe care o ai. În al doilea rând, important e cum priveşti un lucru în comparaţie cu altul.

Sau poate adevărata lecţie este “Lucrurile se pot înrăutăţi oricând!” . Einstein a numit asta “legea relativităţii”. Noi o numim “legea contrastelor.”

Legea contrastelor spune că nu vedem lucrurile şi întâmplările aşa cum sunt ele cu adevărat, ci prin raportarea la alte lucruri şi întâmplări. Pentru o mână caldă, apa călduţă pare rece. Pentru o mână rece, aceeaşi apă pare caldă.

Timp de concediu

 

  • Allo Concediu! zic eu
  • Da, Concediul tău la telefon.îmi spune … .
  • Ce faci?!!!!!!!!!!!! întreb eu
  • Stau de vorbă cu Timpul! zice el
  • Cu Timpul?! Zic eu mirată.
  • Te invităm la o cafea pentru câteva zile …Vii?
  • DAAAA!Cu Timpul păi suntem certați sau supărați sau cumva…
  • Lasă, că vă trece poate sunteţi puţini tristi.

Mă uit laTIMP, Timpul la mine .

Zâmbește!

Ii zâmbesc şi eu.

Ultima dată plecase grăbit, uitasem să  ne vorbim.

Concediul face o cafea !

Timpul, se aşează la masă, mă uit la ei şi ei la mine. Ne zâmbim. Depănăm amintiri ,ne facem planuri.

Timpul,  bătrânul meu obosit se uită la mine şi-mi spune:

  • Eşti fericită şi mă bucur îţi şade bine aşa. Zâmbește şi iubeşte …Dar, să ştii că concediul tău o să zboare repede, nu ştiu … să stau… .

Concediul se uită la mine!

  • Hai, gata cu filozofiile să zburăm, câteva zile, să aruncăm telefonul, să zâmbim, să…. .

Have fun şi bine am venit!

Fericire şi Nefericire

 

Într-o zi, Fericirea îmi bate la ușă,avea chef de vorbă greșise ușă ,ea știe, eu nu ştiu. O poftesc, poate avem de vorbit. Se cuibărește pe balcon Zuzi se aşează la ea, în brațe eu …treabă… i-am spus, că vin. M-a așteptat un timp, dar eram ocupată. I-a ținut pisoiul de urât. Se apucă de citit o carte, Kate Morton  Orele Îndepărtate . Termin treburile prin casă şi mă duc la ea, să bârfim Viața…

 

Stăm de vorbă ,depănăm…  iubiri, certăm dușmani,ignorăm ploaia, iubim soarele, privim marea ,din amintiri.

Mă uit, pe geam Timpul, trece repede pe un Curcubeu îmi face cu mâna şi pleacă.

  • Vino şi pe la noi. zice  Fericirea.

Avem o pasă bună, păpasem bugetul…, aruncasem … lucruri de prisos…

  • Unde fugi?! Mă trădezi! îi zic eu Timpului.
  • Pe Tine, niciodată! zice el.
  • Te aștept…zic eu.

Mă duc, să fac cremă de zahăr ars.

Fericirea citeşte de zor, mulțumită, că se poate delecta. Pun prăjitură la cuptor şi  mă duc să îi ţin companie …Sună la ușă.

Era Nefericirea ! Ciufulită, murdără, înfometată, ursuză … Mă uit, pe vizor gândind, că e un copil al străzii, vrea mâncare… ca fetiță aceea de acum 2 zile… Deschid ușă, fără să ştiu cine e !! Intră în casă, se repede, pe balcon pocnește Fericirea  şi se ceartăăăă.

Mă uit, la ele mirată, pisoiul sare de pe scaun şi fuge în casă, articulând în trecere Nefericirea, care urlă de durere.

Fericirea, lasă cartea din mână se uită la ea, o ia, de o aripă deschide  geamul şi băști pe geam cu Nefericirea.

  • Poţi, să îi zici Timpului, Nefericirea s-a sinucis în prag de seară, din gelozie că m-ai primit în casă . îmi zice ea furioasă pe musafira nepoftită.
  • Bine! zic e.Am să trădez Timpul, cu Minciuni şi am să îmi apar Fericirea! zic eu mirată, de nefericitul eveniment.

Nefericirea, aterizează pe o căruță cu fân… Deci n-a murit!!

  • Am să mă răzbun! urlă Nefericirea de jos uitându-se la mâna ei julită …bine,dacă nu chiar ruptăăă!!!!
  • Iţi trece, ai tu alţi mușterii să îi păcălești, deci spor la treabă , dar așa murdară, nu păcălești pe nimeni. Mai fă şi tu un duş. zice Fericirea şi reia lectură ,iar eu aduc prăjitură şi stăm la taclalele.

 

Fericire şi Nefericire, două din trăirile pe care omul le trăieste, din plin:

  • Dacă e maestru, știe să se joace cu ele,
  • Dacă nu, una din ele îi fură sufetul, de el depinde, care …

Le trăim destul, le primim des şi aruncăm repede sau le ținem în suflet cu Tăcere.

Ironia sorţii face, că de noi depind cele două, dacă suntem triști trebuie să găsim remediu, pentru Tristețe, dacă suntem veseli,  trebuie să știm să temperăm Fericirea.

In toate, trebuie  măsură, limită şi timp.

Viața, în sinea ei e o lungă călătorie, iar pe hârtie, o filozofie…

 

Nicoleta Cristea

19.03.2017

P.S. Pe 20 martie în fiecare an, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Fericirii, stabilită de ONU în 28 iunie 2012.

Viaţa

„Am iertat greseli aproape de neiertat, am incercat să inlocuiesc persoane de neinlocuit si sa uit persoane de neuitat…
Am actionat din impuls, am fost dezamagit de oameni pe care-i credeam incapabili de a face anumite lucruri, dar si eu am dezamagit oameni…
Am tinut pe cineva in braţe pentru a-l proteja… Am ras cand nu trebuia… Mi-am facut prieteni pentru totdeauna…
Am iubit şi am fost iubit, dar am fost şi respins…
Am ţipat si am sărit în sus de bucurie, am trăit pentru dragoste şi am făcut promisiuni pentru totdeauna, dar, inima mi s-a frânt de atâtea ori!
Am plâns ascultând muzică sau privind fotogtafii… Am telefonat doar pentru a auzi o voce, m-am îndrăgostit doar de un suras… Aproape am crezut că voi muri de atâta nostalgie şi… Mi-a fost teama că voi pierde pe cineva foarte special (pe care, în cele din urmă, l-am pierdut)… Dar am supravieţuit! Şi încă trăiesc! Şi totuşi, merg înainte…Şi tu trebuie să mergi înainte.

Trăieşte!!! Ceea ce trebuie, într-adevăr, să faci este să lupţi cu toată convingerea, să îmbrăţişezi  viaţa şi să o trăieşti cu pasiune, să pierzi cu demnitate şi să învingi îndrăznind, pentru că lumea aparţine celui ce îndrăzneşte şi VIAŢA ÎNSEAMNĂ PREA MULT pentru a fi nesemnificativă! ”

~ Charlie Chaplin, Viata

Cocorul

 

Sadako Sasaki avea doi ani când bomba atomică a căzut la Hiroshima. Era la doi kilometri de locul unde a explodat Little Boy. Fetița a fost spulberată prin fereastră. Mama a fugit către ea crezând că e moartă. Miraculos, nu pățise mare lucru. Aproape toți vecinii săi au murit. Fetița a fost rănită însă într-un mod pe care nimeni nu îl putea vedea.

Până în clasa a șaptea (1955) era o fată fericită. La o zi însă după ce își ajutase echipa să câștige un concurs de atletism, a simțit amețeală și oboseală. După o perioadă și-a revenit. Nu după mult timp însă, în timpul pauzei de la școală, amețeala i-a revenit. A căzut pe podea și nu s-a mai putut ridica. Colegii i-au informat pe profesori iar părinții au dus-o la spitalul Crucii Roșii. Acolo a aflat că are leucemie, un fel de cancer al sângelui. Nimănui nu-i venea să creadă. La vremea aceea leucemia era numită “boala bombei atomice”. Aproape toată lumea care avea acea afecțiune murea, iar Sadako era foarte speriată. Voia doar să se întoarcă la școală, dar a fost nevoită să stea în spital unde plângea fără încetare. Pe 3 August 1955, cea mai bună prietenă a ei, Chizuko Hamamoto, a venit să o viziteze. Adusese cu ea niște hârtie aurie de origami.

În timp ce împăturea hârtia i-a spus lui Sadako despre legenda conform căreia dacă o persoană face 1000 de cocori (păsări sfinte ce trăiesc 100 de ani) din hârtie i se va îndeplini o dorință. După ce a auzit aceasta, Sadako s-a hotărât să facă ritualul pentru a se însănătoși. Familia ei era foarte îngrijorată pentru starea ei de sănătate, dar când au văzut raza de speranță din ochii fetei, a început și ea să o ajute la confecționarea cocorilor. După ce a trecut de 500, starea ei de sănătate s-a îmbunătățit, iar doctorii i-au permis să se întoarcă pentru o scurtă perioadă acasă.

 După prima săptămână însă amețeala și oboseala au revenit și a trebuit să se întoarcă la spital. Deși avea suficient timp liber la dispoziție, Sadako ducea lipsă de hârtie. A improvizat utilizând etichetele de la medicamente și orice îi cădea în mână. Se ducea chiar în camerele celorlalți pacienți și le cerea hârtia de la cadourile ce le primeau aceștia. Prietena ei îi aducea de fiecare dată material de la școală. Deși starea ei de sănătate se agrava, ea nu renuța la visul său. Pe la mijlocul lui octombrie piciorul stâng i s-a umflat și a devenit vânăt. Nu mai dorea să mănânce. După ce familia a implorat-o, a cerut niște orez cu ceai. A remarcat că: “E gustos”. Pe 25 octombrie 1955 a ajuns la cocorul numărul 644. Seara a adormit și nu s-a mai trezit niciodată. “E gustos” au fost ultimele ei cuvinte. Toți cunoscuții ei au fost devastați. Pentru a-i duce dorința la bun sfârșit, 39 dintre colegii ei de clasă au făcut restul de cocori.

Au înfiițat un club de împăturit cocori. Au publicat o serie de scrisori pentru a duce mesajul de speranță mai departe. Vestea s-a dus repede. Elevii de la 3.100 de școli și din 9 țări străine au donat bani către acest club. Pe data de 5 mai 1958, la trei ani de la moartea lui Sadako, cu banii strânși din donații, s-a ridicat Monumentul Copiilor în Parcul Păcii din Hiroșima, acesta fiind situat aproape de locul unde a căzut bomba atomică. Mulți dintre copiii care au făcut posibil monumentul au participat la ceremonie. Trei elevi, printre care și Eiji Sasaki, fratele lui Sadako, au tras cortina ce acoperea statuia. Pe fundal se auzea Simfonia a Șaptea a lui Beethoven. Micul colopot -insricptinat cu “O mie de cocori în față” și “Pace pe Pământ și în Ceruri”, pe spate- de la monument a răsunat până la Domul Atomic și la Mormântul Gol, acesta din urmă având o placă unde sunt scrise numele celor uciși în atacul atomic. Copii din toată lumea trimit și astăzi cocori din hârtie pentru a fi puși la statuia lui Sadako. Făcând acest lucru, ei fac auzită încă o dată dorința scrisă la baza monumentului: “Acesta este strigătul nostru, aceasta este rugăciunea nostră: Pace în lume”.

 

Sursa: Istoriapescurt

 

Cocorul? Un mesager al păcii şi al dragostei.
1000 de cocori? Mesageri ai speranţei, ai vieţii îndelungate.

O legendă japoneză veche, ne învaţă că, dacă împătureşti 1000 de cocori de hârtie ţi se va îndeplini dorinţa pe care inima ta o ascunde.

Această legendă a fost foarte popularizată în ultimii 50 de ani şi cocorul împăturit a devenit un fel de simbol al culturii japoneze.

Altă legendă ne spune că dacă împătureşti 1000 de cocori vei avea noroc toată viaţa.

O altă legendă ne povesteşte că dacă la nuntă, cuplul proaspăt căsătorit primeşte 1000 de cocori, acesta va avea parte de o mie de ani de fericire, fidelitate şi prosperitate.

O altă poveste ne spune că un cocor împăturit atârnat în casă este ca o amuletă pentru bunăstare, noroc, fericire şi împlinire a dorinţelor.

Tu ce vise şi ce dorinţe ai?